|
Susține echipa noastră și donează pentru Căsuțe pentru ei! Donează pentru a susține cei 20 de pui ai adăpostului nostru să treacă cu bine peste iarnă!
Fiecare donație va fi folosită pentru a construi cuști izolate, care să îi protejeze de anotimpul rece și să le ofere un start sănătos în viață!
Pe 29 noiembrie suntem la Bazinul Olimpic din Bacău, ajută-ne ca atunci când se va da startul, să putem și noi oferi startul protector de care au nevoie junioriii noștri!
An de an, asociația noastră salvează căței abandonați de pe străzi, cu scopul de a le căuta și găsi familii. Anul acesta am bătut un record: în adăpostul nostru au ajuns peste 20 de pui. În curând vor crește și vor avea nevoie de mai mult spațiu, așa că îngrijitorii trebuie să îi relocheze în padoc exterioare (până când vor putea pleca spre familiile lor).
Așadar, Ringo Land are nevoie de fonduri pentru a construi cuști izolate termic care să protejeze puiuții de care au grijă în nopțile reci de zăpadă, vânt și ploaie. O cușcă izolată termic depășește 900 de lei, o suma mare pentru noi, mai ales că avem nevoie de mai multe, de peste 20. Așadar, cauza pentru care vom înota la Swimathon este una foarte aproape de sufletul nostru și anume: construcția de cuști pentru puii rămași fără mamă.
Iti mulțumim din sute de suflete pentru că alegi să susții cauza noastră! Despre noi: Asociația No Limit Pets a fost înființată în 2018, iar în anul 2021 a inaugurat Ringo Land, locul unde aproape 500 de patrupezi îl numesc acasă. Cu toate acestea, noi știm că locul lor nu este în adăpost, așadar lucrăm constant pentru plasarea lor în adopție și, când este necesar, pentru reabilitarea lor comportamentală. În perioada care urmează, ne dorim tare mult să dezvoltăm și mai multe parteneriate locale pentru a duce mai departe mesajul nostru în rândul copiilor și tinerilor: o lume fără animale abandonate.